Compania cehă Tesla Energy Storage investește în România într-o fabrică de stocare a energiei

Publicat: 15.03.2023 Țările asociate:  România România

Compania Tesla Energy Storage, parte a grupului cehesc Tesla, va construi în Zona Liberă din orașul Brăila, din sud-estul României, o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei, prin realizarea unei investiții de 92 de milioane de euro.

Sistemele de stocare care vor fi produse de Tesla Energy Storage vor fi destinate și parcurilor eoliene și solare. „Investitorii au ales să construiască fabrica de echipamente de stocare a energiei la Brăila pentru că zona are potențial. Le-am oferit facilități fiscale specifice regimului zonei libere. La realizarea acestei investiţii au contribuit poziţia strategică din apropierea Şoselei de Centura, portul de la Dunăre de unde se pot trimite produse în toată lumea şi deschiderea autorităţilor locale. În plus, Tesla are și alte planuri, legate de parcuri eoliene și solare”, a spus primarul Brăilei, Marian Dragomir, în cadrul unei conferințe de presă la care a fost anunțat proiectul.

Construcția fabricii va începe în 2023, iar investiția va crea 200 de locuri de muncă. Grupul TESLA a fost fondat în anii 1950 ca producător de echipamente electrice integrat vertical. Tesla Energy Storage, compania care va realiza investiția la Brăila, face parte din grupul ceh TESLA, producător de echipamente energetice (baterii pentru stocarea energiei și sisteme pentru proiecte de energie verde). Brăila este unul dintre cele mai căutate județe din Romania pentru investitorii în energie verde. Orașul Brăila a devenit atractiv pentru investitori și datorită podului suspendat peste Dunăre.


Prepared by CzechTrade Romania
Source: Romanian Business Journal

Cookies